Cartea poate fi cumparata de aici si de la Librariile Carturesti, Libraria “Mihai Eminescu”, reteaua Sedcom Libris Iasi, Libaria MNLR, Libraria Bookcorner Cluj Napoca, Libraria Avantgarde Iasi, Librarie.net sau pe site-ul editurii Tracus Arte:
Iata cateva coordonate despre carte:
„Cartea lumilor dispărute” de Ruxandra Anton, prefaţată cu fragmente din scrisori electronice
Jun 12th, 2011 | By admin | Category: Agenda de carte
De curând, la Editura Tracus Arte, a apărut „Cartea lumilor dispărute” de Ruxandra Anton, o carte de poeme în care autoarea semnează şi grafica din interior. Grafica de pe prima copertă îi aparţine lui Tudor Jebeleanu. Volumul de poezie are două părţi: „poezie strânsă cu uşa” şi „visele mele povestite de Lana”.
Ruxandra Anton a ales să îşi prefaţeze noua sa apariţie editorială cu mai multe fragmente din scrisori electronice despre alcătuirea şi prefacerea „Cărţii lumilor dispărute”.
Liviu Antonesei a scris, când cartea nu era întreagă, următoarele: ,,Am citit, mai întâi, cursiv, de la un capăt la altul, apoi şi câte una, cu pauze. Părerea mea e că sunt foarte bune şi fac un întreg. Nu-mi dau seama însă dacă le-ai pus pe toate pe care le-am văzut eu de-a lungul vremii. Ce avem acum nu este încă un volum, ar mai trebui încă pe atâtea. Pe de altă parte, nu are sens să te neliniştească dacă Lana va fi privită ca un alter ego. Eul nostru liric, indiferent dacă îi dăm un nume sau nu, oricum e un alter ego al nostru! E foarte bun ce avem aici. Mai sunt pe atîtea? Sau mai vin, daca nu mai sunt?”
Liviu Ioan Stoiciu: ,,La cât eşti de scrupuloasă, n-ar trebui să arăţi nimănui cartea ta până n-o vezi publicată. M-am uitat pe ea, merită să o publici. Vrei vorbe mari? Nu mai ezita. Zilele următoare o citesc mai în amănunt. Dar să ştii că, oricum, nu am nimic de comentat”.
Iulian Grigoriu: ,,Ruxandra, sunt absolut încântat de poemele tale, am citit cu multă plăcere şi interes, o carte de maturitate, ciudată şi atrăgătoare. Aproape că nu am observaţii, unele mici şovăieli se topesc în text, îi dau chiar farmec. Totuşi, nu mă convinge titlul, poate că ar fi mai bine “visele mele povestite de Lana” (culmea, am si eu un personaj, al cărui nume l-am visat, Iana Iampala…!) sau altul, un titlu de poem, ori un vers, că ai destule. Poemele din final, alea cu patria şi revoluţia, cred că ar merge în altă parte, nu stau bine în final unde e bine să rămână atmosfera, nu atitudinea. Cartea e bună aşa cum este, mici lucruri s-ar mai putea face, nu zic nu, dar nu ştiu dacă are rost sa revii”.
Ruxandra Anton: „Lana Moscaliuc este o actriţă de la Teatrul de Stat Constanţa, pe care am cunoscut-o în „Inimi cicatrizate”, o adaptare după Marcel (Max) Blecher a lui Radu Afrim. Spun am cunoscut-o, înţelegând prin asta că nu poţi cunoaşte un om decât atunci când îşi lasă totul la vedere şi asta a făcut ea cu acel rol, cu emoţiile personajului Eva. Ne-am revăzut la Festivalul de Comedie de la Galaţi. Când i-am dat să citească o poezie de-a mea, a spus că parcă ar fi scrisă pentru ea. Cam aşa trebuie să fie o poezie, să producă această impresie, că este scrisă pentru cititor. Dar pentru asta e nevoie de sinceritate deplină cu tine însuţi. De aceea i-am şi împrumutat numele, nu doar fiindcă are o rezonanţă poetică. De la ea am învăţat că dacă miroşi trandafirii roz din Brăila începi să râzi. La început plănuisem să scriem o carte împreună, numai că eu n-am putut renunţa la poveştile mele”.
Horia Gârbea: „Fericiţi poeţii care izbutesc să fie ei înşişi, fără a se lăsa nicio clipă seduşi de vreo retorică, veche sau la modă, ce nu-i reprezintă! Fericiţi poeţii care nu contrafac nimic pentru a clipi complice spre cititor, cerşindu-i un zâmbet. Nespus de fericiţi poeţii care ştiu să tacă atunci când nu au nimic de zis şi să rupă la timp firul sau chiar gâtul poemului când el şi-a epuizat forţa. Încă mai fericiţi poeţii care au puterea să fie altfel de la un text la altul şi să rămână totuşi ei înşişi, măsurându-şi succesul prin identificarea cu poezia, nu cu strălucirea poleită a sintagmelor. Fericită, aşadar, este – şi fie să rămână – Ruxandra Anton, vechea mea prietenă. Ea are toate aceste însuşiri şi pe deasupra pe aceea de a scrie rar şi bine, bucurându-ne cu adevărul şi firescul poeziei sale”.
Ion Mureşan: “Am deschis pur şi simplu la prefaţă şi am rămas absolut surprins de claritatea gândului, de cât de frumos spune ea lucrurile. Apoi am citit alte cinci poeme absolut la întâmplare şi am rămas surprins. Noi de ce nu ştim? De ce nu este ea în prima linie a poeziei din România? Haideţi să verificăm: ,,la căminul cultural era biblioteca/ o cămăruţă întunecoasă în spatele scenei ticsită de cărţi/ cu un bibliotecar bătrîn care nu semăna cu bătrînii din sat/ hainele lui aveau alt miros altă croială şi mîinile lui erau transparente/ iar cînd vorbea parcă citea/ cărţile au un destin al lor/ de unele cărţi dictatorul se teme/ spunea el privindu-mă în ochi insistent/ privirea lui mă făcea să mă simt mai mare/ capul îmi ieşea prin acoperiş şi parcă vedeam marginile lumii/ cînd era singur îmi arăta cîte o asemenea carte/ dar nu mi-o dădea niciodată acasă/ îmi citea cîte un pasaj/ subliniat de el cu creion chimic/ din care nu înţelegeam mare lucru/ dar mă înstrăina de acele locuri atît de cunoscue’’. Asta-i poezie! Eu cred că poezia nu trebuie să complice lumea, ci să o simplifice şi să-ţi redea starea aceea emoţională.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu